Femeie ajunsă în pragul disperării evită să se sinucidă, dar pornește singură în pădure, unde se rătăcește

Femeie ajunsă în pragul disperării evită să se sinucidă, dar pornește singură în pădure, unde se rătăcește. Salvamont ul din Caraș-Severin a fost alertat în legătură cu o persoană tânără, de sex feminin , rătăcită în pădurile din Voislova. A fost constituită echipa de intervenție după care s-a pornit în căutarea acesteia. Din fericire, femeia […]

Sprijin financiar de 33,9 milioane euro pentru fermierii afectați de seceta de anul trecut!

  Uniunea Europeană va acorda României un ajutor de 33,9 milioane euro, ca daune pentru acoperirea efectelor secetei de anul trecut.   România primește un ajutor de peste 33 milioane de euro, pentru acoperirea pagubelor aduse fermierilor de secetă, pe parcursul anului 2022. Banii provin din Fondul de Solidaritate al UE, care asigură asistență financiară […]

Județ de graniță, Caraș-Severinul are pregătite 2 proiecte de aproape 7 milioane de euro

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a participat la semnarea de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a contractului de finanțare al unui proiect de importanță strategică, menit să îmbunătățească viața cetățenilor în zona de frontieră. Județ de graniță, Caraș-Severinul beneficiază de oportunitatea pe care o oferă Programul Interreg – IPA România – Serbia […]

IN MEMORIAM Iosif Corneliu Măzăran

  Asociația Județeană de Atletism Caraș-Severin organizează împreună cu partenerii și sponsorii, Memorialul „IOSIF MĂZĂRAN”, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv Francisc Vaștag din Reșița. Evenimentul este destinat juniorilor 3, copiiilor 1,2,3,4 și Spiriduși.   Pe data de 7 octombrie la Reșița, se va desfășura Memorialul Iosif Măzăran. Evenimentul sportiv este organizat in […]

„CRED în tine… împreună reuşim”, un proiect care oglindeşte dorinţa și implicarea părinţilor și cadrelor didactice în educația copilului

Cu ocazia apropierii Zilei Educației, cadrele didactice ale Grădiniței cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui” Reşița, împreună cu doamna inspector pentru educație timpurie Elena Pirtea de la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, doamna profesor Daniela Demenenco de la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională și doamna profesor Nicoleta Marcu de la Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, au ales […]

3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, pentru Ciclova Română

Primarii liberali din Caraș-Severin sunt vectori ai modernizării la standarde europene! Un astfel de primar este și cel de la Ciclova Română, Cătălin Golu, care a reușit să atragă pentru UAT-ul din Valea Carașului și 3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, la alegere. „Fondul de Mediu a oferit agenților publici posibilitatea să-și depună un dosar […]

Premii pentru cei mai buni atleți din județ din partea Direcției de Sport Caraș-Severin!

  Reprezentanții Direcției județene de Sport Caraș-Severin au premiat cei mai buni atleți cărășeni care au obținut performanțe deosebite la competiții. De asemenea au fost premiați și antrenorii acestora. Premiile au constat în diplome, plachete și echipamente sportive.     Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin a fost gazda unei conferințe de presă în cadrul căreia […]

„Extindere canalizare menajeră în localitățile Măru, Măgura și Voislova din comuna Zăvoi”

Primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, a semnat la București, sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un nou proiect pentru modernizarea comunei. Proiectul, de aproape 24 de milioane de lei, prevede finantarea obiectivului de investiții denumit ’’Extindere canalizare menajeră în localitățile Măru, Măgura și Voislova din comuna Zăvoi”. Investițiile se vor derula prin Programul Național […]

Promisiunea unui dispensar nou în Măureni, a fost concretizată!

  După un Cămin Cultural, asfaltare drumuri, investiții în educație și sport, primarul comunei Măureni, Brian Filimon, investește în sănătate și duce la bun sfârșit promisiunea unui Dispensar medical în localitate. „ Într-o comunitate, așa cum este cea din Măureni, actul medical reprezintă nu o prioritate, ci o piatră de temelie iar oamenii trebuie să […]

[VIDEO] „Mie nu mi se poate întâmpla!” Prima campanie de conștientizare a riscurilor de înec

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat primul material audio-video, care face parte dintr-o campanie de conștientizare publică, care vizează riscurile înec și inundație. ”Mie nu mi se poate întâmpla!”Așa au crezut majoritatea victimelor înecului. Că lor nu li se poate întâmpla. Însă, natura nu ține cont de părerile tale. Cazurile de înec sunt […]

onWeb by SiGNO serv