Polițiștii din Caraș-Severin, la datorie

Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română. De la 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a fost operaționalizat la nivelul întregii țări și se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar pe cauțiune și arest la domiciliu. În Caraș-Severin sistemul SIME […]

Grav accident rutier pe DN6! O femeie a ajuns la spital

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață, pe DN 6, în zona localității Plugova. În accident sunt implicate un TIR, înmatriculat în Bulgaria și un autoturism, înmatriculat în București, care au intrat în coliziune. În urma impactului, o femeie, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de […]

Peste 300 de controale, peste 200 de amenzi și 13 dosare penale! Acesta este bilanțul polițiștilor de la Protecția Animalelor

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au efectuat aproape 300 de controale la deținătorii de animale din județ și au aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 256.000. De asemenea, au fost emise 5 ordine de plasare a animalelor aflate în stare de pericol, în adăposturi […]

Polițiștii cărășeni, la datorie de sărbători

În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin acționează pe raza întregului județ pentru ca zilele libere de Crăciun să fie petrecute de cărășeni în siguranță. „Peste 200 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, în minivacanța de Crăciun, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și […]

[VIDEO] Minunate și autentice colinde românești au răsunat la sediul IPJ

Polițiștii reșițeni au avut bucuria de a primi la sediul inspectoratului, vizita Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, însoțit de un grup de colindători din partea Episcopiei, care a continuat tradiția și a adus glasul Sfintei Evanghelii și al Sfintei Biserici în sufletele tuturor, prin tradiționalele colinde interpretate cu multă emoție și bucurie. La final, aceștia […]

[VIDEO] Colinde la Inspectoratul de Poliție Caraș-Severin

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost gazda unor evenimente pline de emoție și spirit de sărbătoare. Grupuri de colindători, formate din elevi și preșcolari, au adus magia Crăciunului în instituție, prin cântece tradiționale și urări de bine. Holurile inspectoratului au răsunat de glasurile colindătorilor de la Școala Gimnazială nr. 7 Reșița și de la […]

[VIDEO] Polițiștii cărășeni dăruiesc speranță și primesc în schimb bucurie

La Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au sosit primii colindători din acest an, respectiv trei grupuri de colindători de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, corurile ATOR Banatul de Munte și Pui de Cer. Copiii și tinerii au făcut să răsune frumoasele colinde tradiționale, însoțite de urări de bine în apropierea Crăciunului, ducând astfel mai departe […]

Percheziții în Caraș-Severin pentru trafic de migranți

Polițiștii din Timișoara au pus în executare aproape 70 de mandate de percheziție domiciliară în peste 10 județe, printre care și Caraș-Severin, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. „Polițiștii de frontieră din Timișoara, sub coordonare procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

[VIDEO] Depășirea neregulamentară și traversarea neregulamentară au provocat 2 accidente rutiere, în acest acest weekend

A fost accident rutier în acest weekend, pe drumul care leagă localitatea Ezeriș de Soceni. Din cauza unei depășiri neregulamentare, șoferul unei mașini a pierdut controlul și s-a răsturnat cu roțile-n sus, în afara părții carosabile. În urma accidentului, o persoană a ajuns la spital. sursa video: Facebook Loga   Tot în acest weekend, la […]

onWeb by SiGNO serv