Denumirea trufă provine din cuvântul latin tuber, însemnând cocoloș, care în timp a devenit tufer și a dat naștere diferiților termeni din limbile europene: truffe în franceză, trufă – română, truffle – engleză, Trüffel – germană, truffel – olandeză, tartufo – italiană, tartuf – croată etc.
Primele întrebuințări ale trufei au apărut încă de acum 4000 de ani. Anticii considerau că trufele au puteri magice și au fost folosite ca aliment, afrodiziac și medicament.
Regii babilonieni consumau trufe înfășurate în papirus și prăjite pe jar, iar faraonilor le erau nelipsite de la masa delicateselor.
Romanii le considerau afrodiziace puternice, Iulius Cezar era pasionat de gustul trufelor pe care le consuma zilnic. Autorul roman Apicus, în Cartea a VII-a, propune mai multe modalități de preparare a trufelor, care aveau rolul de a pregăti iubiții pentru jocurile amoroase. Cicero spunea că trufele sunt „copiii pământului”, în timp ce Plutarh considera că trufa „apare ca rezultat al fulgerului, apei și căldurii din pământ”.
Mohamed spunea că trufele sunt o manna trimisă de Allah poporului, iar sucul rezultat din ele ar fi un medicament miraculos pentru ochi. [4]. La acea vreme, cele mai apreciate trufe proveneau din Libia.
Proprietățile lor magice au fost redescoperite abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Franța.
Regele Francisc I consuma trufele frecvent înainte de întâlnirile sale amoroase și la somptuasele sale banchete unde preparatele trebuiau să fie asezonate obligatoriu cu trufe, iar Ludovic al XIV-lea le consuma zilnic între diferite feluri de mâncare.
În Principatele Române, trufele apar în cartea 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, prima carte românească de bucate cu rețete întocmite de Mihail Kogalniceanu și Costache Negruzzi, tipărită în chirilică la Iași, în 1841.
Cercetatorii francezi au raspuns solicitarii duble venite din partea ecologistilor si gurmanzilor din Franta, care isi doresc pe de o parte cresterea productiei de trufe coroborata cu protejarea pe viitor a acestor ciuperci rare. Primele vizate pentru clonare sunt cele mai scumpe, renumitele trufe negre diamant sau trufe Perigord, care ajung frecvent la pretul de 1 800 euro pe kilogram.
Franta producea la inceputul secolului XX circa 1 000 tone de trufe Perigord pe an. In ultimii ani, productia de trufe a scazut la doar 40-50 tone.
Aceasta situatie i-a determinat pe producatorii din regiunea Coreze sa ceara ajutorul geneticienilor francezi. Eforturile cautatorilor de trufe s-au concretizat prin semnarea unui proiect pe trei ani cu Delpeyrat, liderul de piata al productiei de trufe din Franta in ultimii 200 ani.
Proiectul va urmari in prima faza studierea conditiilor oferite de sol, clima si copaci, care asigura gustul particular al trufelor. Apoi se va trece la cultivarea trufelor clonate in conditii speciale timp de un an de zile, perioda in care trufele se vor forma. In final, vor fi plantate in paduri pentru a se matura normal.
“Suntem oricum in pericol, mi-e teama ca tradita noastra streveche de cautatori de trufe, va disparea curand. Sunt din ce in ce mai putini oameni care vor sa caute sau sa cultive trufe.Tinerii de astazi prefera sa manance cereale si produse fast food, in detrimentul gastronomiei noastre delicioase”, declara Jaques Pebeyre, unul dintre cei mai celebri “truffeuri” din Franta.
Sursa: Telegraph
