[VIDEO] Avansează lucrările la Promenada și Pasarelele peste Bârzava! Investiție de 58,4 milioane lei

 

Lucrările din cadrul Componentei 2 – „Promenada și Pasarele” continuă în mai multe zone ale orașului, intervențiile fiind în plină desfășurare pe malurile râului Bârzava.

În această etapă are loc relocarea rețelelor de distribuție a energiei electrice în zona pasarelelor 6, 7 și 8, pe malul râului Bârzava, în zona bulevardului Muncii. Totodată, la pasarela 6, în zona Trandafirul, continuă forajele pentru realizarea piloților de susținere.

Pe Calea Timișoarei, la pasarela 4, se amenajează rampa de acces pentru utilaje în albia râului, iar în zona Timeea se execută lucrări de consolidare a taluzului cu piatră brută. În același perimetru se montează borduri și rigole la trotuare și se reface capacul zidului de sprijin de pe malul râului.

Proiectul vizează amenajarea unor promenade și piste de biciclete pe ambele maluri ale râului Bârzava, pe o lungime totală de aproximativ 4,6 kilometri, realizând astfel conexiunea între cele două nuclee importante ale orașului – centrul civic și cartierul Govândari.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 19 mai 2025, iar durata de execuție este de 24 de luni. Valoarea contractului se ridică la 58,4 milioane de lei, fără TVA. Lucrările sunt realizate de asocierea TEHNODOMUS S.R.L., ELECTROECHIPAMENT INDUSTRIAL S.R.L. și DRUM INSERV S.R.L.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021–2027.

VIDEO -PRIMARIA RESITA

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *