În Sufletul gol

in-sufletul-gol

Am alergat de iubire ca un bezmetic ce aleargă de propria-i umbra. Am alergat si alergat… si m-am împiedicat tot de atâtea ori. Am încercat sa ma ascund de ea precum nebunul ce se ascunde de nebunia lui ferită de ochii lumii. Am tresărit atent la fiecare atingere a ei dar nu m-am lasat niciodată copleșit de-a binelea. Am fost dezbrăcat, lovit, bătut, schingiuit si jupuit. De gânduri, de trăiri, de țipatul interior încătușat, de maștile mult prea încărcate de vopseaua suferinței si de bucatile de inima împrăștiate in podul sufletului întunecat.

Am încercat sa păcălesc iubirea si sa-i șoptesc in gluma ca „o vreau”. Balamalele trupului sunt acum ruginite de marea de lacrimi ce l-au năpădit in fiecare ceas rostit de limbile timpului înghețat . Inima e acum asemenea unei păpuși din porțelan cu ochii margelati si negri. O păpușa fara zâmbet, fara chip si fara suflul ei copilăresc. O păpușa teribil de trista si singura. Ati mai vazut asa ceva? Păpușile nu sunt niciodată singure. Decat atunci cand si-au pierdut din farmec. De abia atunci sunt aruncate si uitate in colțul lor dezordonat.

Asa e inima. Trista, singura si răvășită.

Am alergat de iubire si m-am ferit mereu de ea. Cand, in tot acest timp, am alergat, de fapt, de mine…

Citește mai multe pe:

www.facebook.com/alexandruchermeleu

Post Author: Alexandru Chermeleu

Alexandru Chermeleu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*