Înălțarea 2023 este, ca în fiecare an, la patruzeci de zile după Paște, de fiecare dată joia, ziua fiind totodată sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română. Sărbătoarea este numită în popor și Ispas

La 40 de zile de la Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. Înălțarea lui Hristos marchează intrarea definitivă a umanității Sale în ceruri, de unde urmează să vină din nou pe pământ. Iisus Hristos intră în sanctuarul cerului și asigură oamenilor revărsarea Spiritului Sfânt. În Biblie se spune că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Sfinții Apostoli au primit atunci har și s-au transformat în propovăduitori ai învățăturii creștine. Înălțarea Domnului este o piatră de hotar între perioada în care Hristos a predicat și începuturile erei creștinismului.
În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas. Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul “Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică de Rusalii.
Înălțarea Domnului este ziua în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii săi și s-a așezat de-a dreapta Tatălui.
Semnificația Înălțării înseamnă împlinirea viziunii profetului Daniel despre Fiul lui Dumnezeu.
Această sărbătoare este una dintre cele mai importante de peste an, iar în calendarul creștin ortodox este însemnată cu cruce roșie. Când este Înălțarea Domnului 2023 Înălțarea Domnului 2023, cunoscută în popor drept Ispasul, este sărbătorită pe data de 25 mai, la 40 de zile după Paști.
Această sărbătoare mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba “la Paștele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.
dacă de Paşte creştinii se salută între ei adresându-şi cuvintele “Hristos a înviat!”, în această zi de mare sărbătoare, creştinii folosesc formula de salut “Hristos s-a înălţat!”. Cu toate acestea, ÎPS Bartolomeu Anania afirma că românii folosesc acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică. El spunea că noi sărbătorim Paștile cu aserțiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. Însă Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărțile de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.

De Înălţarea Domnului 2023 nu se spală rufe și nici nu se fac treburi în gospodărie, având în vedere că este vorba despre o sărbătoare cu cruce roșie. Se spune că cei care fac aceste lucruri vor fi urmăriți de ghinion. În ziua de Înălţare, credincioșii ar trebui să fie mai buni și să evite certurile. Nu este bine ca în zi de sărbătoare să fie spuse vorbe urâte, jigniri sau credincioșii să își facă reproșuri. De asemenea, tot în această zi este foarte important să mergem la slujba de la Biserică și să ne rugăm pentru sufletelor celor adormiți, dar și pentru noi, dacă trecem printr-o perioadă dificilă a vieții noastre.

Prin Banat sau în Ţara Haţegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălţare. E o sărbătoare la care participă toţi oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părţi sau prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi „rugă!“. După slujbă, are loc o procesiune pe câmp, prilej cu care se sfinţesc recoltele.

Înălțarea 2023 și Ziua Eroilor, celebrate în aceeași zi Această sărbătoare este mereu într-o zi de joi, iar în România, în aceeași zi este și Ziua Eroilor. Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească. Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. În ziua de Înălțare a Domnului, după Liturghie sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate bisericile și mănăstirile din România și străinătate. Această sărbătoare este mereu într-o zi de joi, iar în România, în aceeași zi este serbată și Ziua Eroilor.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *