S-a dat startul distribuirii cardurilor de energie pentru românii cu venituri mici. Ajutorul va putea fi utilizat începând cu data de 20 februarie și are o valoare de 1.400 lei, care se acordă în două tranșe

A început distribuirea cardurilor de energie prin intermediul Poștei Române. În prima etapă este vorba de 7 județe în care poștașii vor livra aceste carduri către beneficiari acasă.
Astfel, beneficiarii de carduri își vor putea plăti facturile la curent, gaze naturale sau căldură, începând cu data de  20 februarie.

Cardurile constau într-un ajutor de 1.400 lei pentru plata facturilor.

Poșta Română se ocupă de distribuirea cardurilor, a înștiințărilor și a formularelor necesare asociațiilor de proprietari, colectarea declarațiilor pe proprie răspundere și de efectuarea plăților prin serviciul de mandat poștal.
Ajutorul va putea fi utilizat începând cu 20 februarie și are o valoare de 1.400 lei, care se acordă în două tranșe a câte 700 lei, în lunile februarie și septembrie.
Cu acest card se pot plăti facturi curente ori restante la electricitate, gaz și orice formă de încălzire (inclusiv termoficarea în sistem centralizat), până la sfârșitul anului 2023.
De aceste carduri vor beneficia aproximativ patru milioane de cetățeni. Aceștia fac parte din următoarele categorii:
-pensionarii peste 60 de ani cu pensia sub 2.000 lei,
-pensionarii de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei,
-persoanele cu handicap grav, accentuat ori mediu cu venituri sub 2.000 de lei,
-familiile cu alocație de susținere și cei care încasează ajutor social.
Bugetul total al programului este de 4 miliarde lei, bani proveniți din fondurile europene.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *