[VIDEO] Aventura Discover EU, la final!

Darius, un tânăr cărășean, elev în cadrul Liceului Teoretic Traian Vuia a călătorit timp de o lună în Europa datorită faptului că a aplicat și a fost ales să ia parte la această experiență printr-o acțiune inițiată prin programul Erasmus+ intuitulat DiscoverEU. Aventura Discover EU a ajuns la final, iar Darius se declară impresionat, experiența […]

MAI a echipat pompierii cu 12 autospeciale de primă intervenție

12 autospeciale de primă intervenţie pentru lucrul cu apă de înaltă presiune şi hidroperforare, care pot penetra sau tăia orice tip de material de construcţie, au intrat în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Aceste instalații vor facilita intervențiile în caz de incendii, vor proteja vieți și vor salva vieți. Este încă un pas […]

Proiecte importante pe Programul “Anghel Saligny”

Primarul comunei Lăpușnicu Mare, profesor și președinte al Organizației Femeilor Liberale Caraș-Severin, Mihaela Drăgilă, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe Programul “Anghel Saligny”, mai multe proiecte. Este vorba despre Eficientizarea energetica a Primăriei și Monitorizare video în comuna Lăpușnicu Mare, proiecte de peste 10 milioane de lei.

Alături de mulțimea de enoriași

„Ziua Muntelui pentru unii, sărbătoarea creștină Înălțarea Sfintei Cruci pentru alții, sau chiar ambele semnificații pentru cei ce se regăsesc în spiritul înaltului ceresc și pământenesc, deopotrivă. Pentru noi, cei din cadrul Serviciului Salvamont Caraș Severin, dincolo de aceste înțelesuri, a fost o zi de muncă orientată către cei aflați în dificultate. În mulțimea de […]

Încă o bombă a fost găsită în Reșița, în zona Mociur

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a fost solicitată să intervină pentru asanarea unei bombe aruncător, calibru 76 mm, ce a fost descoperită în cartierul Mociur din Reșița. Specialiștii pirotehniști au intervenit imediat, iar bomba a fost cercetată, ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii ei ulterioare. Munițiile neexplodate descoperite constituie un pericol […]

The Rolling Stones aduce înapoi sound-ul rock al anilor ’70 odată cu lansarea noului single, „Angry”

The Rolling Stones aduce înapoi sound-ul rock al anilor ’70 odată cu lansarea noului single, „Angry”. Este primul track extras de pe primul album cu material original al formaţiei din ultimii 18 ani. După o îndelungată campanie de teasing, formaţia a confirmat în sfârşit existenţa albumului „Hackney Diamonds”, iar primul single este chiar „Angry”. Videoclipul […]

Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post în calendarul creștin ortodox! Înălțarea Sfintei Cruci reprezintă o mare sărbătoare cu cruce roșie

An de an, la data de 14 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Sf. Cruci.  Înălțarea Sfintei Cruci reprezintă o mare sărbătoare cu cruce roșie. În această zi importantă pentru credincioși, se sărbătorește aflarea Crucii pe care S-a jertfit Hristos și înălțarea ei de către episcopul Macarie al Ierusalimului în fața poporului, la 14 septembrie 335. […]

S-a oprit apa la Reșița

  În vederea eliminării unei avarii produse involuntar de către constructorul ELECTROECHIPAMENT INDUSTRIAL S.RL. la coloana principală pe B-dul Rev. din Decembrie din Reșița, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, de la ora 11:00-15:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe –B-dul Revoluției din Decembrie, de la cofetăria Unicat până la str. Ciprian Porumbescu- Triaj. Lucrarea […]

„Let’s Do It, Romania!” revine și anul acesta cu o nouă ediție de Ziua Curățeniei Naționale!

Let’s Do It, Romania! revine și anul acesta cu o nouă ediție! Județul nostru  se alătură Zilei de Curățenie Națională. Campania „Let’s Do It, Romania!”  se va desfășura  de Ziua Curățeniei Naționale ce va fi  celebrată  pe 16 septembrie, alături de peste 15 milioane de voluntari din  alte peste 190 de  țări își unesc forțele […]

MAI- alături de elevi, profesori și părinți

Poliția Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță. Aceștia au verificat autovehiculele special destinate transportului de elevi, au verificat starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere, starea covoarelor antiderapante, precum și limitatoare de viteză. De asemenea, în prima zi de școală, polițiștii cărășeni au […]

onWeb by SiGNO serv