Liviu Teodorescu revine cu „Pam Param”, o piesă despre adevărul pe care îl vezi abia după ce nu-l mai poți evita

Inspirată de fragilitatea momentului în care adevărul devine imposibil de ignorat, piesa surprinde luciditatea de după o iubire toxică. Piesa vorbește despre acele relații în care unul iubește sincer, iar celălalt joacă după propriile reguli, lăsând în urmă confuzie, dezamăgire și întrebarea dureroasă dacă tot ce ai simțit a fost, de fapt, o iluzie. Cu […]

Ce sunt pistruii? Iată câteva remedii simple pentru a scăpa de ei

Pistruii şi petele de la soare sunt două dintre problemele cu care ne confruntam cel mai des. De fapt, nu putem blama soarele pentru apariţia pistruilor, ci doar pentru accentuarea lor. Cât despre petele de la soare, acestea apar ca urmare a unei hiperpigmentari a pielii. Pistruii, numiţi medical efelide, sunt mici pete cafenii accentuate […]

S-a oprit apa la Anina

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă din Anina, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, de la ora 14:00 până la remediere. Sunt afectaţi consumatorii de pe str. Teilor (parțial), str. Vasile Alecsandri și str. Colonia Roșie. „Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de […]

O nouă grădiniță cu program prelungit, construită la Caransebeș cu fonduri europene

O nouă grădiniță va fi construită la Caransebeș, cu ajutorul fondurilor europene! Reprezentanții ADR Vest și cei ai primăriei orașului au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construire grădiniță cu program prelungit, demolare construcții existente și refacere împrejmuire”, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Noua grădiniță va fi construită în locul unor clădiri aflate într-o […]

Miroirs No. 3 (Oglinzi nr. 3)

Regia Christian Petzold Cu Paula Beer, Barbara Auer, Matthias Brandt Gen film Dramă Mister Thriller Muzică Durata 86 minute Premiera în România 29.05.2026 Premiera internațională 17.05.2025 Într-o excursie de weekend la țară, Laura supraviețuiește miraculos unui accident de mașină. Nevătămată, dar marcată de șoc, ea este primită de o localnică, martoră a accidentului, care o […]

Amplă acțiune a polițiștilor pe DN6

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune amplă pe Drumul Național 6, având ca principal scop prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente grave de circulație. Timp de 4 ore, au fost instituite 5 filtre rutiere, fixe și mobile, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, fiind […]

[VIDEO] Caravana FOR LIFE a adus energie, creativitate și învățare la Coronini

Sub semnul entuziasmului și al creativității, Școala Gimnazială Coronini a găzduit o nouă ediție a Caravanei FOR LIFE, eveniment organizat cu implicarea voluntarilor Clubului FOR LIFE de la Liceul Teoretic Clisura Dunării Moldova Nouă. Activitatea a reunit elevi, profesori și voluntari într-o atmosferă dinamică, dedicată învățării prin joc și interacțiune. Participanții au luat parte la […]

Ziua Internațională a Medicinei de Urgență

Astăzi, 27 mai, este marcată Ziua Internațională a Medicinei de Urgență. Această dată este dedicată recunoașterii meritelor și a eforturilor depuse de medici, asistenți și personalul de pe ambulanțe sau din cadrul Unităților de Primiri Urgențe (UPU), care intervin pentru salvarea vieților atunci când fiecare secundă contează. Medicii și asistenții medicali care asigură intervenții în […]

S-a inventat furculiţa electronică care simulează gustul sărat [VIDEO]

Vești bune pentru iubitorii de alimente sărate. Cercetători ai Universității din Tokyo au inventat o furculiță ce imită gustul sării. Aceștia au făcut o furculiță ce imită gustul sării prin intermediul impulsurilor electrice pe care le generează. Potrivit Nikkei Technology, cercetătorii au prezentat şi testat furculiţa în cadrul degustării „No Salt Restaurant,” unde clienţii au […]

27 mai

27 mai este a 147-a zi a calendarului gregorian. Evenimente 1199: Ioan este încoronat rege al Angliei. 1600: Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări române. 1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul Sankt Petersburg. 1851: Domnișoarele de […]

onWeb by SiGNO serv