Proiectul de revitalizare a spațiilor verzi și aleilor din Cartierul Pipirig din Caransebeș se va finaliza în perioada imediat următoare. Zilele acestea au început să fie montate băncile și mobilierul urban, iar săptămâna viitoare va fi pornit și iluminatul public. Menționăm că în zonă există și mai multe camere de supraveghere, care, de altfel, vor […]
Etichetă: Caras Severin
Peste 700 de amenzi în câteva zile
Polițiștii din Caraș-Severin au dat peste 700 de amenzi celor care au încălcat normele rutiere, doar în câteva zile. Cele mai multe dintre acestea, 270, au fost date pentru cei care au călcat prea tare pedala de acceleratie. Peste 20 de șoferi au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehiculul, depășind […]
Au ajuns cu mașina în prăpastie
Încă un accident rutier a avut loc astăzi, de data aceasta în zona Cuptoare, într-o pădure. Mai exact, o mașină în care se aflau 4 muncitori a căzut într-o râpă de 10 metri. Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime.
O amplă lucrare a fost finalizată pe Strada Arinului din Caransebeș
Strada Arinului din Caransebeș s-a confruntat de-a lungul vremii cu problemele cauzate de scurgerea apei care se aduna de pe străzile adiacente și care ajungea să sape chiar și din șosea, atunci când erau debite mari. În prezent a fost finalizată o lucrare amplă, prin care scurgerea apei se va face prin intermediul rigolelor carosabile, […]
Un autoturism a ars în totalitate azi-noapte, la Fârliug
Un autoturism a ars în totalitate azi-noapte, în jurul orei 02:40, în localitatea Fîrliug, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Șoferul a observat fum ieșind de sub volan, moment în care a tras pe dreapta și a sunat la 112. La sosirea echipajelor autoturismul ardea generalizat, pompierii reșițeni acționând pentru stingerea flăcărilor cu […]
S-a oprit apa la Oțelu Roșu
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe str. Revoluției din Oțelu Roșu, de la intersecția str. 8Martie până la intersecția cu str. 22Decembrie (casele cu nr. fără soț). astăzi, de la ora 10:00 la ora 13:00. Pentru orice problemă apărută ulterior, puteți să apelați Dispeceratul Central Aquacaraş, la 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de […]
Ziua internațională de conștientizare a chestiunii minelor și asistență în activitățile miniere
La 4 aprilie este marcată anual Ziua internaţională pentru conştientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. A fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la 8 decembrie 2005, prin Rezoluţia 60/97. „Cu prilejul zilei internaţionale pentru conştientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal, trebuie să reafirmăm angajamentul nostru să eradicăm daunele înspăimântătoare cauzate de minele antipersonal şi […]
„Buna creştere și sprijinirea tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat”
„Buna creştere și sprijinirea tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat”, declară senatorul Ion Marcel Vela. Din acest motiv, Partidul Național Liberal vine alături de generația tânără cu măsuri concrete prin : Programul de finanțare ”Investim în studenții români din diaspora – STUD-IN-VEST” Această inițiativă legislativă liberală răspunde unei realități din România: […]
S-a oprit apa la Oravița
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str. Andrei Șaguna din Oravița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 11.00. Sunt afectați toți consumatorii de pe –str. Andrei Șaguna. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA –Punctul de Lucru Oravița. La reluarea […]
„Imobilizarea a fost necesară! Revoltătoare este atitudinea șefului Poliției Anina”, transmite EUROPOL
Sindicatul Europol a avut o reacţie publică în urma scandalului în care sunt implicaţi cei 2 poliţişti din Anina care au bătut un bărbat cu 34 de lovituri. ”În 23 martie 2024, colegii noștri de la Poliția Anina, judeţul Caraş-Severin, au avut parte de un eveniment pe care, cel mai probabil și-l vor aminti cu […]
