Christopher Anton Rea (născut 4 martie, 1951) este un cântăreţ şi autor de melodii din Middlesbrough, Anglia, cunoscut pentru vocea sa groasă şi aspră. Rea a vândut peste 30 de milioane de discuri la nivel mondial.

Rea nu a cântat foarte mult pe scena muzicală din Middlesbrough nici solo, nici în vreo trupă locală. Totuşi, sub îndrumarea unui patron de club local, John B. McCoy, a reuşit să semneze un contract cu casa de discuri Magnet Records. Whatever Happened to Benny Santini? a fost albumul de debut al lui Rea, lansat în 1978. Primul single de pe album, Fool (If You Think It’s Over) este cel mai mare hit al său din Statele Unite, ocupând locul 12 în Billboard Hot 100. Fool (If You Think It’s Over) a fost nominalizată la premiile Grammy pentru categoria Cea mai bună melodie a anului, pierzând în faţa melodiei Just the Way You Are a lui Billy Joel. Spre de deosebire de majoritatea single-urilor lui Rea, Fool… nu a intrat în topurile britanice în timpul primei sale lansări şi a ajuns doar pe locul 30 când a fost relansat la sfârşitul anului 1978. Cântăreaţa britanică Elkie Brooks a avut succes cu melodia Fool… în 1981, când a ajuns cu melodia pe locul 17. De asemenea, a fost prima melodie difuzată de Radio Caroline, după o lungă perioadă în care nu a mai fost difuzată.

Numele albumului este o referire la numele de scena pe care Magnet Records intenţiona să i-l dea lui Chris Rea, pentru a avea o rezonanţă mai atractivă din punct de vedere comercial.

Albumul Whatever Happened to Benny Santini? a fost produs de Gus Dudgeon. Rea nu a fost mulţumit de mixajul final al albumului. Totuşi, mai târziu şi-a schimbat părerea, începând cu compilaţia sa greatest hits New Light Through Old Windows, care conţinea o versiune reînregistrată a melodiei Fool…. Dudgeon a produs şi următorul album al lui Rea, Deltics.

Rea a început să îşi concentreze atenţia asupra Europei, lansând opt albume în anii 1980. Abia în 1985, cu albumul Shamrock Diaries şi melodiile Stainsby Girls şi Josephine, audienţele britanice au început sa îl observe. Pe 5 iulie 1986 Rea a cântat în faţa a 95.000 de spectatori la Slane Castle, Irlanda, în deschiderea trupei Queen, concert din cadrul turneului Magic Tour al lor. Următoarele albume, On The Beach şi Dancing With Strangers, au devenit mari hituri la nivel britanic înainte de compilaţia sa New Light Through Old Windows din 1988, care i-a adus succes lui Rea.

Următorul său album avea să devină următoarea sa mare lovitură. The Road to Hell, lansat în 1989, a avut un succes masiv şi a devenit primul său album numărul 1 în Regatul Unit. Totuşi, acest succes nu a fost reflectat şi în Statele Unite, unde a ocupat doar locul 107, în ciuda faptului că single-ul Texas a fost frecvent difuzat la radio. Următorul album, Auberge, a fost şi el un hit la nivel european, ocupând locul 1 în Regatul Unit.

După Auberge, Rea a lansat albumul God’s Great Banana Skin, care a ocupat locul 4 în Regatul Unit. Albumul a însemnat o revenire a lui Rea la un gen apropiat de rock pe care l-a abordat pe albumul The Road to Hell iar single-ul Nothing to Fear a devenit încă un hit Top 20. Un an mai târziu, albumul Espresso Logic a ajuns în Top 10 iar Julia, inspirată după ceea de-a doua fiică a lui Rea, a devenit cel de-al 11-lea single Top 40. Datorită unei perioade cu probleme de sănătate, următorul său album a fost lansat abia în 1998.

In ciuda faptului că niciun single nu a fost lansat şi a fost puţin promovat, albumul The Blue Cafe a ajuns în Top 10 în Regatul Unit, deşi avea să devină ultimul album al lui Rea care să atingă această performanţă. În 1999, la 10 ani după lansarea albumului The Road to Hell, Rea a lansat The Road to Hell: Part 2, care nu a fost deloc promovat şi nu a ajuns în Top 40. Totuşi, nu a însemnat decăderea lui Rea: în 2000 a lansat albumul King of the Beach, care a fost apreciat de critici şi a ajuns în Top 30.

După ce a fost diagnosticat cu pancreatită, Chris a făcut o operaţie în 2001, în urma căreia doctorii au prezis 50% şanse de supravieţuire. Rea şi-a promis că dacă se va recupera, va reveni la rădăcinile sale blues. Lupta sa cu moartea a declanşat o schimbare completă în motivaţie şi management muzical. Rezultatul a fost Blue Guitars, o colecţie de 11 CD-uri cu 137 de piese de inspiraţie blues înregistrate în doar 18 luni, colecţie completată de propriile sale picturi ca şi coperţi. Acest proiect este văzut de el ca fiind cea mai bună lucrare a sa de până acum. În 2002, Rea s-a întors la rădăcinile sale blues, lansând albumul Dancing Down the Stony Road, album înregistrat în Franţa şi Regatul Unit. Albumul a fost însoţit de un DVD cu acelaşi nume, care conţinea un documentar despre realizarea acestui album şi fragmente dintr-un concert din Cologne. Rea şi-a înfiinţat propria sa casă de discuri, Jazzee Blue, în 2003 pentru a se elibera de presiunea caselor de discuri şi aşteptările lor. De atunci a lansat albumele blues Blue Street (Five Guitars) (un album instrumental jazz-blues) şi The Blue Jukebox (un alt album jazz-blues care a adus laude din partea criticilor). A lucrat şi cu David Knopfler pe două albume: Wishbones (2001) şi Ship of Dreams (2004).

Chris Rea a lansat ultima sa colecţie, Blue Guitars, în 2005. Conţinând 11 CD-uri şi un DVD (Dancing Down the Stony Road), albumul este testamentul lui Rea adus muzicii blues. Fiecare album conţine compoziţii proprii, interpretate într-un anumit subgen blues. Setul conţine şi o carte ce cuprinde reproduceri ale picturilor lui Rea. Acest album încheie ultimul capitol din cariera solo a lui Chris Rea, care nu intenţionează să lanseze noi albume solo. A declarat că va continuă să lanseze albume cu câţiva dintre cântăreţii săi preferaţi sub numele de The Memphis Fireflies. Un set dublu DVD şi un set dublu CD separat au fost lansate în 2006, conţinând selecţii live din turneul de adio al lui Rea numit The Road to Hell & Back.

În noiembrie 2007, Rea a anunţat un nou turneu şi un nou album ce conţine 38 de piese noi pe trei CD-uri şi două vinil-uri. The Return of the Fabulous Hofner Blue Notes (o dedicaţie către chitara din anii 1960 cu acelaşi nume) a fost lansat în februarie 2008.

Lansarea albumului a fost urmată de un turneu european. Trupa a fost introdusă ca „The Delmonts featuring Chris Rea” şi au cântat în diferite locaţii din Regatul Unit, inclusiv Royal Albert Hall din Londra. Concertele conţineau un amestec de melodii instrumentale de orientare blues, piese noi şi câteva dintre hiturile sale.

În octombrie 2009, Rhino a lansat o nouă compilaţie „best of” pe două discuri. Still So Far To Go – The Best of Chris Rea conţine câteva dintre cele mai cunoscute piese ale sale din ultimii 30 de ani, precum şi melodii mai noi din perioada sa blues. Albumul a fost cel mai bine clasat al lui Rea după 15 ani, ajungând pe locul 8 şi rămânând în Top 50 timp de 4 săptămâni.

Sursa: wikipedia