Vorbe…
In vânt sau goale. Dezbrăcate cu nonșalantă de buze ce nasc atâtea întrebări. Când citești o carte pe care nu o mai poti lasa jos te transpui in poveste. Nu mai esti aici, ci acolo. Nu mai auzi șoaptele si nici strigătele ce caută urechile tale. Cand asculti aceeași melodie, cuvintele se despart de muzica iar apoi se recompun usor sub semnul serilor ce se încheie in ritmul lor. Atunci cand vezi un film in premiera, nu te mai intereseaza vecinii gălăgiosi din spatele tau. Urmărești filmul si nu oamenii. Ești un actor si nu un spectator.
Cand intrebi, aștepți răspunsuri. Chiar daca acestea întârzie sa apara. De cele mai multe ori, răspunsul il știi deja. E ori parte din întrebare, ori parte din tine. Când iubesti ar trebui sa fii acolo. In inima celuilalt. Nu in alta parte. Doar asa ii poți simți bătăile si le poti acorda, cu finețe, la ale tale. Pentru ca atunci cand iubesti, stii … Simti! Nu te intrebi mereu daca e asa. Iar atunci cand spui „Te iubesc”, ținta celuilalt e inima. Dacă ratezi, sunt doar vorbe. 🙂 Vorbe transparente spuse atât de ușor celei care așteaptă s-o si iubesti si nu doar sa-o visezi. 🙂 Nu trebuia s-o cauți, trebuia s-o găsești. Nu trebuia s-o strigi, trebuia sa-i șoptești.
„Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi. Trebuia s-o iubesti!”. Mircea Eliade
Citeste mai multe pe:
https://www.facebook.com/alexandruchermeleu
