În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, polițiștii Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin s-au mobilizat și au încercat să facă o mică bucurie unor familii numeroase din Reșița. Aceștia s-au alăturat Proiectului ,,Iepurașul de Paște”, inițiat de Asociația ,,O Viață Demnă împreună” și au achiziționat alimente esențiale și neperisabile pe care le-au dăruit familiilor alese de reprezentații Asociației. […]
Etichetă: banat fm
Vinerea Mare. Zi de post negru înaintea bucuriei Învierii. Tradițiile acestei zile
Astăzi este Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră. Vinerea Mare este ultima vineri din Postul Paştilor şi potrivit tradiţiei este zi de post negru. Se ţine post negru, în semn de recunoştinţă pentru Iisus Hristos, care a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele oamenilor. În biserici au loc slujbe […]
Elevii revin la școală pe 5 mai, cu excepția elevilor din clasele terminale care încep școala pe 10 mai
Elevii din clasele terminale, respectiv cei de a 8-a, a 12-a și a 13-a, precum și cei din clasele terminale din învățământul profesional și postliceal, se pot întoarce după vacanță în efective complete la școală, indiferent de scenariul în care se află localitatea! Și asta din data de 10 mai. De asemenea, se permite și […]
„Joac-o p-asta!” de la Taxi cu un videoclip în interpretarea inconfundabilei Ada Milea
Taxi continuă proiectul „Joac-o p-asta!” cu un videoclip în interpretarea inconfundabilei Ada Milea. Piesa pusă în scenă se numește „Ce ne facem cu noi?” și este extrasă de pe albumul „Taxi 20”. Piesele de pe albumul aniversar „Taxi 20” sunt readuse în atenția publicului în cadrul unui proiect ce vine ca o provocare pentru actorii […]
4 decese și 34 de infectări cu COVID-19 în ultima zi în Caraș-Severin
34 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în Caraș-Severin în ultima zi și au fost raportate 4 decese. Astfel, bilanțul infectărilor este de peste 10.880, iar cel al deceselor este de aproape 600. De asemenea, conform DSP Caraș-Severin, alți 160 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 15 în stare mai gravă internați […]
Reșița 250: 200.000 lei puși în joc pentru proiecte culturale
200.000 lei sunt puși la dispoziția reșițenilor și nu numai, de către Primăria Reșița, pentru a organiza evenimente culturale care să aibă ca temă împlinirea 250 de ani de industrie la Reșița. De altfel, primarul Reșiței, Ioan Popa, a transmis un mesaj reșițenilor. „Dragi reșițeni, Nu peste mult timp se vor împlini 250 de ani […]
Joia Mare din Săptămâna Patimilor
În Săptămâna Patimilor, credincioșii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului și învingerea morții, cale care culminează cu evenimentul crucial din creștinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută și ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră. Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa […]
Program special de sărbători, la farmaciile din municipiul Reșița
Farmaciile din municipiul Reșița au program special cu ocazia sărbătorilor pascale. Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin informează că de Paște, vor fi deschise două farmacii în municipiul de pe Bârzava. În prima zi de Paște, va fi deschisă farmacia Catena de pe Bulevardul Republicii nr 20, de lângă Poșta din Govândari și Farmacia Farmida din […]
Alina Eremia a devenit dependentă de iluzia spațiului virtual
Una dintre cele mai de succes artiste din România și un model pentru mulți tineri, Alina Eremia, lansează un nou single, Dependența mea. Piesa vorbește despre dependențe și atașarea fiecărui om de activități sau lucruri care pot fi considerate superficiale. Din dorința de a rămâne în permanență conectați la tot ce se întâmplă, mai ales […]
3 tineri au fost reținuți pentru comercializarea de substanțe psihoactive
3 tineri cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au fost prinși în timp ce ar fi comercializat 200 de grame de substanțe psihoactive. Substanțele ar fi fost achiziționate de la diferite persoane și ulterior au fost distribuite în Reșița, către diferiți consumatori. În […]
