Primarul comunei Lăpușnicu Mare, profesor și președinte al Organizației Femeilor Liberale Caraș-Severin, Mihaela Drăgilă, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe Programul “Anghel Saligny”, mai multe proiecte. Este vorba despre Eficientizarea energetica a Primăriei și Monitorizare video în comuna Lăpușnicu Mare, proiecte de peste 10 milioane de lei.
Etichetă: Banat TV
Alături de mulțimea de enoriași
„Ziua Muntelui pentru unii, sărbătoarea creștină Înălțarea Sfintei Cruci pentru alții, sau chiar ambele semnificații pentru cei ce se regăsesc în spiritul înaltului ceresc și pământenesc, deopotrivă. Pentru noi, cei din cadrul Serviciului Salvamont Caraș Severin, dincolo de aceste înțelesuri, a fost o zi de muncă orientată către cei aflați în dificultate. În mulțimea de […]
Încă o bombă a fost găsită în Reșița, în zona Mociur
Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a fost solicitată să intervină pentru asanarea unei bombe aruncător, calibru 76 mm, ce a fost descoperită în cartierul Mociur din Reșița. Specialiștii pirotehniști au intervenit imediat, iar bomba a fost cercetată, ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii ei ulterioare. Munițiile neexplodate descoperite constituie un pericol […]
The Rolling Stones aduce înapoi sound-ul rock al anilor ’70 odată cu lansarea noului single, „Angry”
The Rolling Stones aduce înapoi sound-ul rock al anilor ’70 odată cu lansarea noului single, „Angry”. Este primul track extras de pe primul album cu material original al formaţiei din ultimii 18 ani. După o îndelungată campanie de teasing, formaţia a confirmat în sfârşit existenţa albumului „Hackney Diamonds”, iar primul single este chiar „Angry”. Videoclipul […]
Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post în calendarul creștin ortodox! Înălțarea Sfintei Cruci reprezintă o mare sărbătoare cu cruce roșie
An de an, la data de 14 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Sf. Cruci. Înălțarea Sfintei Cruci reprezintă o mare sărbătoare cu cruce roșie. În această zi importantă pentru credincioși, se sărbătorește aflarea Crucii pe care S-a jertfit Hristos și înălțarea ei de către episcopul Macarie al Ierusalimului în fața poporului, la 14 septembrie 335. […]
S-a oprit apa la Reșița
În vederea eliminării unei avarii produse involuntar de către constructorul ELECTROECHIPAMENT INDUSTRIAL S.RL. la coloana principală pe B-dul Rev. din Decembrie din Reșița, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, de la ora 11:00-15:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe –B-dul Revoluției din Decembrie, de la cofetăria Unicat până la str. Ciprian Porumbescu- Triaj. Lucrarea […]
„Let’s Do It, Romania!” revine și anul acesta cu o nouă ediție de Ziua Curățeniei Naționale!
Let’s Do It, Romania! revine și anul acesta cu o nouă ediție! Județul nostru se alătură Zilei de Curățenie Națională. Campania „Let’s Do It, Romania!” se va desfășura de Ziua Curățeniei Naționale ce va fi celebrată pe 16 septembrie, alături de peste 15 milioane de voluntari din alte peste 190 de țări își unesc forțele […]
MAI- alături de elevi, profesori și părinți
Poliția Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță. Aceștia au verificat autovehiculele special destinate transportului de elevi, au verificat starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere, starea covoarelor antiderapante, precum și limitatoare de viteză. De asemenea, în prima zi de școală, polițiștii cărășeni au […]
S-a oprit apa la Anina
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rezervorul Maial din Anina s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 14:00. Vor fi afectaţi consumatorii din Cartierele Steierdorf, Unterisch, Sommerfrische, Sigismund. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă, […]
ANTONIA lansează „Moonlight” feat. KiDi, o celebrare a iubirii și a dansului
ANTONIA revine cu încă un hit numit „Moonlight”, în colaborare cu KiDi. Piesa este plină de influențe afrobeats, combinate cu un instrumental captivant și cu vocile impecabile ale ANTONIEI, creând o călătorie muzicală care te transportă sub farmecul lunii africane. Piesa este o celebrare a iubirii, a dansului și a spiritului vibrant al afrobeats, garantată […]
