Sportivii de la CSM Caransebeș au avut prestații remarcabile în cadrul primei etape a Campionatului Național, desfășurat la București. În cadrul competiției U18, Băltariu Dumitrel a reprezentat clubul în probele de 1500m și 800m. Dumitrel a reușit să stabilească recorduri personale în ambele curse, demonstrând o formă excelentă și o determinare deosebită. La categoria U16, […]
Etichetă: Caras Severin
Lucrările din cartierul Pipirig din Caransebeș au fost finalizate!
Lucrările din zona sălii polivalente din cartierul Pipirig din Caransebeș, au fost finalizate. În decurs de un an, acolo au fost schimbate rețelele de apă și canalizare (conform proiectului Aquacaras), au fost amenajate spațiile verzi, trotuarele și aleile pietonale și a fost refăcută cu asfalt zona carosabilă. De asemenea, anul trecut a fost deschis în […]
Elevii de a 6-a încep astăzi testările la Evaluarea Națională
Evaluarea Națională de la clasa a VI-a începe astăzi, 28 mai, cu proba de Limbă și comunicare, potrivit calendarului oficial și va continua mâine, 29 mai, cu proba de Matematică – Științe. Subiectele de Limbă și comunicare sunt structurate pe baza a 2 texte, unul în limba română, iar celălalt într-o limbă străină. Elevii au […]
[VIDEO] Gard în flăcări de la o țigară
Un gest necugetat sau care dovedește o educație precară a pus în alertă pompierii cărășeni, seara trecută. Mai exact, un cetățean a sunat la 112 și a anunțat faptul că a luat foc gardul verde de la Casa de Cultură din Reșița. În câteva minute, la locul incendiului a sosit un echipaj de pompieri care […]
Ziua internațională a hamburgerului!
Azi, 28 mai, este ziua internațională a hamburgerului! „Mongolii au fost primii care au mancat hamburgeri. În timp ce trupele nomade se pregăteau de lupta, aceștia își făceau și provizii considerabile de mâncare. Pentru a nu rămâne fără resurse în urma luptelor, aceștia plasau carnea sub șa, pentru a se presa, rezultatul fiind un fel […]
Play Fest Impulse – Festivalul Învățării prin joc
Copiii și cadrele didactice de la Grădinița „Floare de Colț” din Băile Herculane au pus orașul de pe Valea Cernei pe harta „Play Fest”. Play Fest este un eveniment organizat în fiecare an la nivel național, de Centrul Step By Step cu sprijinul „LEGO Foundation” și UNICEF, iar tema de anul acesta este „Orașul meu”: […]
Peste 50 de noi locuri de muncă vacante în județ!
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că în această săptămână în județ sunt disponibile peste 50 de locuri de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin a anunțat faptul că angajatorii au pus la dispoziție pentru cărășeni peste 50 de locuri de muncă disponibile atât la […]
Accident pe DN6! 2 pietoni au fost loviți de o mașină, chiar pe trecere
2 persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în acest weekend, pe DN6, în zona Gării din Stațiunea Băile Herculane. Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 75 de ani, din Topleț, conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Orșova, ar fi acroșat […]
S-a oprit apa la Oțelu Roșu
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă de pe str. Tineretului din Oțelu Roșu, s-a oprit furnizării apei astăzi, până la ora 15.00. Sunt afectați toți consumatorii de pe str. Tineretului. Pentru orice problemă apărută ulterior puteți să apelați Dispeceratul Central Aquacaraş, la 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de Lucru Oțelu […]
„Proiectul de reabilitare a Spitalului Municipal din Caransebeș nu e SF, ci este realizabil și viabil!”
„Având în vedere dezinformările apărute în mediul online, suntem datori să informăm corect cetățenii cu privire la proiectul de reabilitare a Spitalului Municipal, care se află în prezent în derulare. Primele demersuri pentru implementarea acestui proiect, în valoare de peste 50 milioane de euro, au fost făcute în anul 2023, când a fost anunțată deschiderea […]
