O nouă explozie de cazuri COVID a înregistrat județul Caraș-Severin, după ce peste 140 de cărășeni s-au îmbolnăvit de vineri și până astăzi

Numărul cazurilor de COVID crește alarmant. Mai exact, județul Caraș-Severin a înregistrat în acest weekend, respectiv de vineri și până astăzi, nu mai puțin de 142 de îmbolnăviri, dintre care peste 20 de persoane reinfectate. În ceea ce privește internările, 24 de persoane se află acum internate la spitalul reșițean, iar o persoană se află […]

Un pacient infectat cu COVID-19 poate circula liber, deoarece nu mai este obligat să stea în izolare sau în carantină

Secretarul de stat Raed Arafat anunță că cetățenii nu mai sunt obligați să stea în carantină sau în izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Deci, un pacient infectat cu Covid-19 poate circula liber. Pacientul poate fi externat la cerere și nu se mai poate aplica izolarea la […]

Explozie de cazuri COVID! Peste 40 de infectări în Caraș-Severin și peste 3.000 la nivel național… și asta într-o singură zi

Numărul cazurilor de COVID continuă să crească, iar cauza se pare că este subvarianta OMICRON, care este mult mai contagioasă. Mai exact, județul Caraș-Severin a înregistrat un număr de peste 40 de infectări în doar 24 de ore, dintre care 7 persoane reinfectate. În ceea ce privește internările, la ora actuală, 13 cărășeni se află […]

22 de medici de familie din Caraș-Severin, din aproape 140, vaccinează populația anti COVID

Tot mai mulți medici de familie din Caraș-Severin sunt interesați să vaccineze populația anti COVID. Dacă în urma cu câteva zile, în județ erau 17 medici de familie care imunizau populația, acuma numărul acestora a crescut și a ajuns la 22. Însă și ceilalți medici de familie care au încheiat contracte cu Direcţia de Sănătate […]

COVID-19 a revenit în forță! În Caraș-Severin au fost raportate aproape 110 infectări și un deces

Numărul cazurilor de COVID se dublează de la o săptămână la alta, iar cauza se pare că este subvarianta OMICRON, care este mult mai contagioasă. Mai exact, peste 4.000 de români s-au îmbolnăvit de COVID în ultimele 24 de ore. Județul Caraș-Severin a înregistrat un număr de aproape 110 infectări într-o singură săptămână, dintre care […]

Autoritățile sanitare în gardă! Urmează valul 6 !?

Autoritățile publice din domeniul sănătății sunt în alertă după ce la nivel mondial s-au înregistrat creșteri ale numărului de cazuri de Covid-19. Ministerului Sănătății din România are o statistică a acestui fenomen, la fel și Direcțiile de sănătate publică, care acreditează faptul că ne putem aștepta la valul șase al pandemiei de coronavirus. Direcția de […]

Aproximativ 100 de cărășeni s-au vaccinat cu doza a 4-a

În Caraș-Severin, medicii de familie continuă imunizarea împotriva COVID-19 în cabinetele proprii, cu cea de-a 4-a doză de vaccin. Însă, interesul cărășenilor pentru acest lucru a scăzut, fie că vorbim despre doza 1, 2, 3 sau 4. De exemplu, de la începutul campaniei de vaccinare cu doza a 4-a, aproximativ 100 de cărășeni s-au prezentat […]

Republica Coreea a donat României 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19

600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea infectării cu coronavirus au fost donate României de către Republica Coreea. Donația a avut loc la sediul companiei Unifarm, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila și a Ambasadorului Republicii Coreea în România. Testele vor fi repartizate unităților medicale, serviciilor județene de ambulanță și centrelor rezidențiale și vor fi […]

În cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de a patra doză de vaccin

În cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARM mesager. – Vaccinarea cu doza a 4-a se […]

Cum stăm cu COVID-19?

O singură persoană s-a îmbolnăvit de COVID în ultimele 24 de ore. În ceea ce privește numărul pacienților infectați și internați în spitalele cărășene, acesta este de 16, dintre care o singură persoană se află în stare mai gravă pe ATI. De asemenea, din totalul celor internați unul este minor. De asemenea, menționăm că numărul […]

onWeb by SiGNO serv