Cand pasiunea devine amintire

Am revăzut de curând minunatul film al lui Martin Scorsese (1993), „The Age of Innocence” (Vârsta inocenței), în interpretarea de excepție oferită de Michelle Pfeiffer, Daniel Day-Lewis și Winona Ryder. Așa cum probabil știți, filmul este o poveste romantică de dragoste, ai căror protagoniști își poartă cu discreție și eleganță vâltoarea unei pasiuni absolut tulburătoare, emoționante, în decorul fascinant al marii burghezii din New York-ul anilor 1870, într-o societate în care reguli rigide și ipocrit-puritane influențează destinul unor oameni.

Aristocratul Newland Archer (Daniel Day-Lewis) este logodit cu May Welland (Winona Ryder), o tânără care încântă, la prima vedere, prin inocență și drăgălășenie. Viitorul se anunţă promiţător pentru cei doi, până când îşi face apariţia fascinanta contesă Ellen Olenska (Michelle Pfeiffer), tulburătoarea verişoară a lui May. Ellen crede că şi-a găsit sufletul-pereche în persoana lui Newland, iar acesta este vrăjit de farmecul și senzualitatea ei. Bărbatul este însă prins la mijloc şi trebuie să aleagă: să rămână cu Ellen şi să înfrunte întreaga societate sau să se căsătorească cu May, chiar dacă nu o iubeşte şi să se bucure de confortul bogăţiei.

Tânărul avocat de succes Newland Archer, un gentlemen foarte bine vazut în societatea în care trăiește, se îndragosteste de fascinanta Ellen și vrea să se căsătorească cu ea, lucru imposibil însă, pentru că femeia visurilor lui se afla in proces de divort iar un astfel de lucru e inacceptabil în cercurile inalte. Gentlemanul se va consola cu o mireasă și cu o căsnicie de conveniență (Winona Ryder) însă nu va inceta să spere într-o legatură cu frumoasa contesă, ceea ce nu se întâmplă însă, pentru că tânăra lui soție, care nu este chiar atât de inocentă, cum o credea Archer, reușește s-o îndepărteze pe frumoasa Ellen și să-și dedice soțul unei căsnicii în care nu este fericit.

Între cele două femei este o legătură foarte fină, ambele sunt femei puternice, îndrăgostite de un bărbat pe care-l simt șovăielnic. Tocmai pentru că intuiește că este un om slab, Ellen știe că nu va fi fericit cu ea, din același motiv, tânăra lui soție va juca rolul inocenței, ținându-l captiv într-o căsnicie în care a tânjit la o iubire imposibilă … pentru că adevăratele pasiuni nu pot să fie hrănite decât de oameni foarte puternici.

Există o replică în film, rostită de frumoasa contesă Olenska, atunci când Newland îi mărturisește pasiunea : „tocmai pentru că te iubesc, voi renunța la tine”, ceea ce se va și întâmpla. Putem să ne punem întrebarea mai profundă, nu cumva Ellen renunță la barbatul pe care-l iubește, determinându-l să se căsătorească cu May, tocmai pentru că știa că acesta nu va fi capabil să înfrunte societatea căreia îi aparținea ?

Finalul filmului ne îndreptățește, cumva, să credem că așa a fost. Rămas văduv la 57 de ani, Newland este liber să rămână cu Ellen, după care a tânjit toată viața. Își dă seama însă că pasiunea lui s-a transformat încet într-o simplă amintire…sau poate sentimentul de duioșie pe care îl resimte față de soția să fie adevărata dragoste?

Nu există răspunsuri clare la aceste întrebări, ceea ce rămâne din acest clasic triunghi al iubirii este un tulburător și, oarecum diafan, plăcut sentiment de tristețe, pe care geniul lui Martin Scorsese îl infuzează în delicata textură a filmului. Mai rămâne o întrebare suspendată la sfârșitul filmului, legată de adevărata vârstă a inocenței, altfel spus, mai putem fi inocenți într-o societate care ne condiționează, marcându-ne destinul?

Îmi vin în minte cuvintele lui Victor Hugo: „Melancolia este fericirea de a fi trist”.

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu

Post Author: Alexandru Chermeleu

Alexandru Chermeleu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *