5 cadre didactice din Caransebeș au participat la un curs de formare în Italia

5 cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.4 Caransebeș au participat la cursul de formare “Intercultural Education” , furnizorul de formare fiind Pixel și s-a desfășurat în Florența (Italia). Proiectul ”Incluziune și diversitate la nivel European”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenția Națională pentru Programe în Domeniul Educației și Formării […]

O nouă explozie de cazuri COVID a înregistrat județul Caraș-Severin, după ce peste 140 de cărășeni s-au îmbolnăvit de vineri și până astăzi

Numărul cazurilor de COVID crește alarmant. Mai exact, județul Caraș-Severin a înregistrat în acest weekend, respectiv de vineri și până astăzi, nu mai puțin de 142 de îmbolnăviri, dintre care peste 20 de persoane reinfectate. În ceea ce privește internările, 24 de persoane se află acum internate la spitalul reșițean, iar o persoană se află […]

Consumatorii de pe o stradă din Reșița rămân fără apă la robinet!

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la Reșița, la coloana principală de pe strada Cloșca, se va opri apa astăzi în intervalul orar 09:40-12:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Cloșca. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei […]

Aproape 90 de camere video a montat Primăria Bocşa în zonele populate din localitate

Aproape 90 de camere video a montat Primăria Bocşa în zonele populate din localitate. Este vorba despre un sistem integrat, care acum se află în perioada de testare, în care vor fi conectate camerele, cu toate monitoarele într-un singur loc, pentru a putea fi urmărite zi şi noapte de către poliţiştii locali. Acestea au fost achiziţionate din bugetul […]

5 persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în Teregova

5 persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN6, în localitatea Teregova. Se pare că „în timp ce un bărbat de 52 de ani din Drobeta Turnu-Severin conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Teregova, la km 418+500 m, în direcția Orșova, […]

Cărășenii aflați în căutarea unui loc de muncă, au peste 200 de noi posturi vacante puse la dispoziție de către angajatorii din județ!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, din Caraș-Severin, a publicat peste 200 de noi locuri de muncă vacante pentru cărășenii aflați în căutarea unui loc de muncă. Cele mai multe dintre acestea se află la Reșița, în număr de 132. Printre cele mai căutate locuri de muncă regăsim cea de muncitor necalificat în industria […]

Restricții de circulație pentru mașini de mare tonaj, ca urmare a caniculei!

Ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, în acest sfârșit de săptămână, se vor institui restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj, mai exact pentru cele care depășesc 7,5 tone în județele afectate de codul portocaliu. Aceste restricții de circulație se vor aplica în intervalul orar 10:00 – […]

Un pacient infectat cu COVID-19 poate circula liber, deoarece nu mai este obligat să stea în izolare sau în carantină

Secretarul de stat Raed Arafat anunță că cetățenii nu mai sunt obligați să stea în carantină sau în izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Deci, un pacient infectat cu Covid-19 poate circula liber. Pacientul poate fi externat la cerere și nu se mai poate aplica izolarea la […]

Mai multe străzi din Oțelu Roșu au rămas fără apă la robinet

La solicitarea constructorului SC Vertatel SRL pentru devierea magistralei pe str. Mihai Eminescu din Oțelu Roșu, astăzi, până la ora 16.00, se întrerupe furnizarea apei pe str.Mihai Eminescu (parțial),str. Baia, Valea Ohabei și Teodor Aman. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central Aquacaraş, la 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul […]

Moara Concordia din Vrani va fi transformată de voluntarii Asociației Acasă în Banat!

Asociația Acasă în Banat face din nou echipă, în perioada 4-6 august, pentru a salva încă o moară de apă din Banatul Montan, respectiv Moara de Apă de la Vrani. Voluntarii vor schimba întreg acoperișul și vor lua măsuri pentru a opri degradarea clădirii. Va fi un șantier de mari dimensiuni unde fiecare mână de […]

onWeb by SiGNO serv