Tu și eu, tinându-ne de mâna. Nu făcându-ne cu mâna. M-am saturat de despărțiri subite. Le urăsc. E ca si cum ai părăsi marea, fără a-ti lua la revedere de la valuri. Precum tălpi ce nu mai ating nisipul încins de șoapte. Așa cum două buze nu isi mai ating marginile.

Veșnicie in doi. Un singur pat, doar noi. O singură plapumă, doar goi. Un singur Te Iubesc rostit prin porii unui cearșaf pătat de mâinile noastre. Fără minți si inimi șifonate.

Veșnicie in doi. Cu telefoanele pe silent. Cu televizorul închis si jaluzelele trase peste clipe. Un singur ochi de lumină ce îți pictează irisul e îndeajuns. Doua palme moi ce iti mângâie formele fine si uitate de cel de dinaintea mea. O amnezie acută a celui ce a uitat să-ti mai aducă soarele si luna de pe cer. El a uitat ca pe astea trebuie sa le ai in suflet.

Fără distante ce trebuiesc curmate. Fără lacrimi șterse si pătate. Fără zile in care nu iti pot auzi glasul. Fără nopți in care nu iti pot atinge pasul.

Veșnicie in doi. Tu, eu, mult soare, fără nori.

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu